Natanael Iriciuc.

Head of Community

Natanael Iriciuc este student la Facultatea de Drept a Universității Nicolae Titulescu și profesionist cu o experiență extinsă în advocacy pentru educație și managementul proiectelor finanțate din fonduri europene.

Activitatea sa s-a concentrat pe promovarea bunei guvernări în sistemul educațional și pe consolidarea vocii elevilor în procesele decizionale. Este fondatorul Asociației Elevilor din Timiș, organizație prin care a inițiat și coordonat demersuri de advocacy pentru drepturile elevilor și îmbunătățirea calității actului educațional la nivel local și regional. De-a lungul parcursului său, a gestionat proiecte finanțate din fonduri europene, acumulând o expertiză solidă în implementarea și coordonarea inițiativelor cu impact comunitar.

Natanael este, de asemenea, fost Vicepreședinte al Group of European Youth for Change, cea mai mare rețea de tineri din România.

Hai să începem dialogul.

Vom discuta împreună cum putem construi inițiative relevante pentru România.

Contactează-ne