Sumar executiv
România se află în fața unei ferestre fragile de oportunitate strategică. În iunie 2027, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite va alege cei cinci noi membri nepermanenți ai Consiliului de Securitate pentru mandatul 2028–2029. Locul rezervat Grupului Est-European, disponibil pentru cele 23 de state membre ale regiunii, este, până la data redactării prezentei note, contestat oficial doar de Slovacia. România are încă posibilitatea de a intra în această competiție cu șanse reale, însă marja temporală pentru decizie nu depășește trei până la nouă șase.
Înfrângerea suferită de România în fața Estoniei la 7 iunie 2019, prin 58 de voturi la 132 în turul al doilea, a fost rezultatul unei campanii lansate prea târziu, al unei platforme tematice neclare și al unor declarații politice neadecvate care au alienat sprijinul partenerilor europeni.
Acest policy-note susține necesitatea adoptării de către România a unei poziții tranșante în ceea ce privește candidatura sa pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU. Pentru a își maximiza șansele, România trebuie să își anunțe oficial candidatura pentru mandatul 2028–2029, înaintea săptămânii la nivel înalt a Adunării Generale a ONU (22-28 septembrie 2026), care va reuni la New York peste 150 de șefi de stat și de guvern. O amânare a depunerii candidaturii pentru mandatele 2030–2031 sau 2032–2033 echivalează cu un eșec strategic, întrucât competiția pentru locurile viitoare ale Grupului Est-European va deveni semnificativ mai aglomerată odată cu posibilele candidaturi ale Republicii Cehe, Bulgariei, Ungariei sau Republicii Moldova.
Atuurile României pentru această campanie sunt semnificative, constituind un capital diplomatic comparabil cu al oricărui alt stat al regiunii: patru mandate anterioare în CS ONU (1962, 1976–1977, 1990–1991 și 2004–2005); președinția Consiliului Executiv al UNDP, UNFPA și UNOPS în 2026, exercitată de ambasadorul Cornel Feruță; locul câștigat în 2023 la Curtea Internațională de Justiție și în Comisia ONU pentru Statutul Femeii, prin învingerea directă a Federației Ruse; și președinția Conferinței Generale UNESCO deținută de ambasadoarea Simona Miculescu în perioada 2023-2025.
Recomandările centrale ale acestui policy-note următoarele: Președintele Nicușor Dan să anunțe public candidatura României înaintea săptămânii la nivel înalt a UNGA din septembrie 2026; Guvernul României să aloce o linie bugetară de minimum 5 milioane de euro și să înființeze un task-force interinstituțional, format din reprezentanți ai mediului public, mediului de business și societății civile; Ministerul Afacerilor Externe să elaboreze o platformă electorală tematică și să mobilizeze ansamblul rețelei diplomatice românești pentru o campanie diplomatică în cele 193 de state membre ONU.
1. România în CS ONU: un proiect diplomatic de țară
1.1. Fereastra de oportunitate
Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite reunește cincisprezece state membre: cinci permanente, cu drept de veto, și zece nepermanente, alese de Adunarea Generală pentru mandate de doi ani, fără posibilitate de re-alegere imediată. Repartizarea celor zece locuri nepermanente urmează o cheie regională strictă. Grupul Est-European, format din 23 de state, dispune de un singur loc nepermanent, ceea ce face fiecare scrutin extrem de competitiv.
Pentru mandatul 2028–2029, scrutinul Adunării Generale se va desfășura în iunie 2027 la New York, prin vot secret, cu un prag minim de două treimi din voturile exprimate, respectiv 129 dacă toate cele 193 de state participă la vot. Până la momentul redactării acestui material, singura candidatură notificată oficial pentru locul Grupului Est-European aparține Republicii Slovace, care se afla în mod activ în campania de obținere a sprijinului internațional.
Niciun alt stat al regiunii nu a depus, până la data redactării, o candidatură formală. Republica Cehă, Bulgaria, Ungaria, Polonia și Republica Moldova rămân, deocamdată, în afara competiției. Această realitate îi oferă României o singură certitudine: confruntarea directă, dacă va exista, se va purta cu Slovacia. Pentru orice diplomație care își cunoaște propriile interese, intervalul mai 2026–septembrie 2026 reprezintă un punct de inflexiune: un moment pentru asumarea unei candidaturi, pregătirea unei platforme tematice și asigurarea resurselor bugetare.
1.2. Eșecul din 2019 și lecțiile sale
Memoria înfrângerii din 7 iunie 2019 este, paradoxal, principalul motiv pentru care decizia trebuie luată repede. În prima rundă a scrutinului, Estonia a obținut 111 voturi, iar România 78. În turul al doilea, decalajul a devenit zdrobitor: Estonia 132 de voturi, România 58. Printre cauzele care au stat la baza acestui acestui rezultat regăsim:
- Întârzierea. Campania efectivă a fost demarată abia în 2017, cu doar doi ani înaintea votului. Estonia, prin contrast, lansase campania publică în 2017, dar începuse pregătirea internă încă din 2015, cu un buget dedicat și un emisar special.
- Dezorganizarea politică internă. În luna aprilie 2018, Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților și președintele partidului de guvernământ de la acel moment (Partidul Social Democrat), a anunțat adoptarea de către Guvern a unui memorandum pentru demararea procedurilor privind mutarea Ambasadei României din Statul Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim. Acest episod a alienat capitalele europene și a transmis comunității internaționale o imagine de imprevizibilitate. Președintele Klaus Iohannis a vorbit explicit, după înfrângere, despre „declarații politice nediplomatice, iresponsabile și contraproductive” care au „condus la alienarea sprijinului deja exprimat de unele state partenere”.
- Absența unei platforme tematice clare. Mesajul electoral al României a oscilat între generalități despre multilateralism, drepturile omului și securitate regională, fără a oferi statelor membre ONU un motiv concret pentru a vota Bucureștiul în defavoarea Tallinnului. Estonia a construit, în schimb, o narațiune integrată în jurul securității cibernetice, guvernării digitale și statului de drept, sprijinită agresiv de grupul Nordic-Baltic și amplificată în media internațională.
1.3. Experiența României în Consiliul de Securitate
România a fost membră nepermanentă a Consiliului de Securitate de patru ori: în 1962, în 1976–1977, în 1990–1991 și în 2004–2005. Cele patru mandate au coincis cu momente decisive pentru România și pentru ordinea internațională: criza rachetelor din Cuba, Războiul Rece târziu, prăbușirea blocului sovietic și criza Kuweitului, respectiv aderarea la NATO și pregătirea aderării la Uniunea Europeană. România a deținut președinția lunară a Consiliului în iulie 2004 și în octombrie 2005, când a inițiat și a obținut adoptarea unanimă a Rezoluției 1631, primul document al Consiliului dedicat cooperării cu organizațiile regionale precum Uniunea Africană, Uniunea Europeană, OSCE, Liga Statelor Arabe, ASEAN și NATO. Aceasta rămâne și astăzi un text referință în dezbaterile privind misiunile internaționale în domeniul păcii și securității internaționale.
1.4. De ce un loc în Consiliu trebuie să fie un proiect diplomatic de țară
Pentru un stat de mărimea și importanța regională a României, calitatea de membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU aduce trei beneficii strategice fundamentale, într-un moment de inflexiune pentru securitatea României și a Flancului Estic. Primul beneficiu îl reprezintă capacitatea de a influența direct deciziile internaționale privind securitatea Mării Negre, sprijinul pentru Ucraina, reconstrucția postbelică, dosarul Republicii Moldova și securitatea energetică regională. Al doilea beneficiu îl constituie consolidarea profilului de furnizor de securitate, complementar apartenenței la NATO și la Uniunea Europeană, ceea ce întărește credibilitatea României în fața partenerilor strategici. Al treilea beneficiu se traduce în vizibilitate internațională durabilă, cu efecte multiplicatoare în relațiile economice bilaterale, în atragerea investițiilor și în consolidarea pozițiilor diplomatice ulterioare.
O campanie credibilă și de succes pentru Consiliul de Securitate al ONU presupune mobilizarea coordonată a Președintelui, Guvernului, Parlamentului, ansamblului misiunilor diplomatice, mediului de business, mediului academic și societății civile. Inițierea acestui proiect diplomatic și coordonarea sa de la cel mai înalt nivel al statului ar putea unii politicienii, oamenii de afaceri și societatea în jurul unei cauze mai importante decât bătăliile politice cotidiene, o cauza care urmărește promovarea intereselor strategice de politică externă ale României.
2. Oportunitatea României: membru în Consiliul de Securitate, mandatul 2028–2029
2.1. De ce este esențial ca România să fie acolo
România are, în 2028–2029, mai multe motive concrete și care nu suferă amânare pentru a fi prezentă la masa Consiliului. Războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei va continua să producă efecte directe asupra securității regionale, indiferent de evoluțiile diplomatice, iar procesul de reconstrucție postbelică a Ucrainei, dosar în care România deține poziții logistice și politice esențiale, va intra într-o fază operațională decisivă. De asemenea, securitatea Mării Negre, cu implicații pentru NATO și pentru securitatea energetică a Europei, rămâne o miză pe care nicio altă capitală europeană nu o poate susține cu aceeași legitimitate geografică și politică.
Pe lângă aceste dosare regionale, mandatul 2028–2029 va coincide cu un calendar internațional excepțional. În 2026 se alege succesorul actualului Secretar General al ONU, iar negocierile privind agenda Consiliului pentru următorul deceniu vor structura politica multilaterală globală. De asemenea, în anul 2029, Națiunile Unite vor alege cinci noi judecători ai Curții Internaționale de Justiție pentru mandatul 2030-2039, proces electoral în care UNSC joacă un rol decisiv, votând candidații nominalizați, concurent cu Adunarea Generală.
România poate, dacă alege să fie prezentă la masa deciziilor din Consiliul de Securitate al ONU, să influențeze direct decizii relevante pentru consolidarea ordinii internaționale bazate pe reguli și apărarea intereselor de securitate ale statelor de pe Flancul Estic. Candidatura la Consiliul de Securitate nu este o ambiție vanitoasă de calendar diplomatic, ci un adevărat proiect de țară. În actualul context de securitate la Marea Neagră, România nu își poate permite ca interesele sale să nu fie reprezentate, iar locul destinat Grupului Est European să fie ocupat de Slovacia, la acest moment un cal troian al intereselor aliate de securitate.
2.2. Avantajele competitive ale României în fața Slovaciei
Slovacia este, fără îndoială, un stat partener și un membru loial al Uniunii Europene. Această realitate nu schimbă însă faptul că, pe dosarele critice ale momentului, Bratislava și-a construit, sub guvernarea lui Robert Fico, un profil discordant față de consensul european. Guvernul slovac s-a opus repetat sprijinului militar pentru Ucraina, a blocat sancțiuni europene împotriva Federației Ruse și a întreținut o relație diplomatică ambiguă cu Moscova, inclusiv prin vizitele oficiale repetate ale premierului Fico la Kremlin, ultima având loc în contextul paradei militare din Piața Roșie din 9 mai 2026. Mai mult, retorica eurosceptică a executivului slovac, asupra unor teme precum statul de drept, libertatea presei, drepturile omului și drepturile minorităților naționale, a provocat fricțiuni vizibile în interiorul Uniunii Europene.
Această realitate creează pentru România un avantaj competitiv pe care diplomația slovacă nu îl poate neutraliza prin lobby. Capitalele statelor Uniunii Europene, în special Berlinul, Parisul, Varșovia și statele baltice, precum și Londra sau Kievul, vor căuta în Consiliu o voce est-europeană aliniată ferm cu pozițiile privind războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina. În linia orientării sale constante de politică, România ar acțiune în Consiliul de Securitate al ONU ca un susținător onest al pozițiilor Uniunii Europene și aliaților occidentali de sprijinire a Ucrainei și condamnare a încălcărilor dreptului internațional de către Rusia, prin acțiunile sale de continue comitere a crimelor de război în Ucraina. În schimb, în privința Slovaciei există motive rezonabile care să indice că pe dosare cruciale, precum cele referitoare la securitatea la Marea Neagră, sprijinirea Ucrainei, drepturile omului, ori securitatea energetică, va acționa ca un cal troian, susținând mai degrabă pozițiile Federației Ruse.
La acest argument se adaugă superioritatea capitalului instituțional românesc în sistemul ONU. România a obținut, în 2026, președinția Consiliului Executiv al UNDP, UNFPA și UNOPS, una dintre cele mai influente funcții executive ale Națiunilor Unite, exercitată de ambasadorul Cornel Feruță. De asemenea, Ambasadorul Feruță a fost, în 2019, director general interimar al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, ceea ce îi conferă o reputație personală remarcabilă în comunitatea diplomatică multilaterală. Nu în ultimul rând, în 2023, România a învins Federația Rusă de două ori într-un scrutin direct în cadrul Adunării Generale a ONU: pentru un loc vacant în Comisia ONU pentru Statutul Femeii în mandatul 2024-2028, precum și poziția vacantă de judecător la Curtea Internațională de Justiție a Grupului Est-European, câștigată de profesorul Bogdan Aurescu, fost ministru al Afacerilor Externe, împotriva deținătorului de la acel moment a funcției, diplomatul rus Kirill Gevorgian. Datorită victoriei României, pentru prima dată în istorie Rusia nu are un judecător în Curtea Internațională de Justiție. Niciunul dintre aceste rezultate nu este accidental. Toate confirmă că, atunci când există voință politică, diplomația română poate concura și învinge.
România dispune, în plus, de o bază mai largă de relații istorice în Orientul Mijlociu, Africa și America Latină, construită încă din anii ’60 și ’70 și menținută prin programele de burse de studiu și prin tradiția misiunilor diplomatice. Acest activ, deși erodat, rămâne mai consistent decât cel slovac și poate fi reactivat printr-o campanie coerentă în Sudul Global.
3. Ce ne lipsește pentru a câștiga
Avantajele descrise mai sus rămân teoretice atâta vreme cât România nu remediază patru deficite structurale care au compromis campania din 2019 și care, dacă nu sunt corectate rapid, vor produce un al doilea eșec public, mai grav decât primul.
3.1. O viziune clară de politică externă
Câștigarea unui mandat în Consiliul de Securitate al ONU ar crește influența României în raport cu alte state, oferindu-ne mai multă putere de negociere și consolidând statutul de lider regional. În mod normal, candidatura României la CS ONU ar fi trebuit să fie deja într-o fază avansată a campaniei de sprijin. Inexistența acesteia ne arată o lipsă de viziune asupra politicii externe. Cu ocazia vizitei sale oficiale la București, la finalul lunii martie 2026, premierul slovac Fico a declarat că i-a cerut premierului Ilie Bolojan sprijinirea candidaturii Slovaciei pentru Consiliul de Securitate, menționând existența un acord în acest sens. Sursele publice nu indică vreo declarație oficială de sprijin din partea României, însă nici o dezmințire a susținerii Slovaciei.
3.2. Consensul politic intern
O campanie pentru Consiliul de Securitate nu poate fi susținută de un singur palier instituțional. Cotroceniul, Palatul Victoria, Ministerul Afacerilor Externe și Parlamentul trebuie să vorbească pe aceeași voce și să nu saboteze campania diplomatică din cauza orgoliilor politice interne. În 2019, această condiție a fost încălcată ostentativ, iar consecințele au fost catastrofale. Un consens politic intern presupune un protocol formal între Președinte, Prim-ministru și liderii partidelor parlamentare, prin care campania este declarată proiect național de interes strategic, sustras logicii electorale interne și tratat ca prioritate de politică externă.
3.3. Strategia tematică clară
România trebuie să răspundă, în mai puțin de un minut, la întrebarea „de ce să vă votăm?”. Răspunsul nu poate fi „pentru că suntem un stat european responsabil”. Răspunsul trebuie să fie articulat în jurul a trei piloni concreți: securitatea Mării Negre și sprijinul pentru Ucraina; protecția civililor și drepturile omului în situații de criză; cooperare în domeniul securității energetice și acțiunii climatice. Această platformă trebuie sintetizată într-un document public de poziție, disponibil în limbile engleză, franceză, spaniolă, arabă și chineză, distribuit în toate cele 193 de capitale.
3.4. Bugetul investit în diplomație
O campanie credibilă presupune resurse financiare care nu pot fi improvizate. Pe baza referinței estoniene, costul cumulat pentru campanie și exercitarea mandatului se ridică la 5 până la 15 milioane de euro. Estonia a investit aproximativ 1,5 milioane de euro doar în faza de campanie și a planificat o cheltuială anuală de aproximativ 4 milioane de euro pe durata mandatului, plus suplimentarea Misiunii Permanente la New York cu zece diplomați. Slovenia, în campania câștigată cu 153 de voturi împotriva Belarusului, a urmat un model similar.
Din nefericire, diplomația este unul dinte domeniile cele mai subfinanțate ale României. În anul 2026, bugetul Ministerului Afacerilor Externe, incluzând costurile salariale și misiunile diplomatice externe, este de puțin peste 300 de milioane de euro, fiind, în valoare procentuală, nici 1% din Produsul Intern Brut.
3.5. Capacitatea operațională
Campania pentru Consiliul de Securitate al ONU trebuie gestionată politic de la nivelul Palatului Cotroceni, iar operațional de către Ministerul Afacerilor Externe, cu sprijinul unui un task-force interinstituțional, format din reprezentanți ai autorităților publice relevante, mediului de business și societății civile. O astfel de campanie trebuie să pună în mișcare atât întreaga rețea diplomatică a MAE, cât și instrumentele diplomației informale: diplomația economică a antreprenorilor români de peste granițe, diplomația academică, tehnologică și culturală, diplomația autorităților locale, diplomația sportivă, precum și diplomația diasporei românești. Toți aceștia trebuie să fie vectori activi ai promovării candidaturii României.
Pentru alegerile din 2019, Estonia a numit un emisar special, sub mandat direct al Președintelui. România trebuie să adopte același model: un coordonator unic, cu rang de ambasador, însărcinat exclusiv cu campania și sprijinit de o echipă interinstituțională permanentă.
4. Recomandări de politică publică
Recomandările următoare sunt structurate pe trei paliere instituționale: Președintele României, Guvernul și Ministerul Afacerilor Externe.
Pentru Președintele României
- Anunț public al candidaturii până în septembrie 2026.
Președintele Nicușor Dan trebuie să anunțe oficial, înaintea săptămânii la nivel înalt a ONU din septembrie 2026, intenția României de a candida pentru locul nepermanent al Grupului Est-European în mandatul 2028–2029. Anunțul prezidențial reprezintă pilonul de legitimitate al întregii campanii și unicul instrument prin care diplomații români vor putea solicita angajamente de sprijin de la omologii lor.
- Protocol formal de consens politic.
La inițiativa Președintelui României, acesta, prim-ministrul și liderii partidelor parlamentare trebuie să își asume, prin semnarea unui protocol, declararea candidaturii drept proiect național de interes strategic, sustras dinamicii electorale interne și prioritate de politică externă, fiind susținut și promovat de către toți factorii politici relevanți.
Pentru Guvernul României
- Constituirea unui task force interinstituțional.
Pentru coordonarea campaniei, Guvernul României trebuie să numească prin hotărâre de Guvern un coordonator dedicat, de preferat un ambasador cu experiență, recunoscut și apreciat în capitalele occidentale, care să coordoneze campania împreuna cu Reprezentantul permanent la României la ONU și în strânsă cooperare cu un task force interinstituțional compus din reprezentanți ai Guvernului, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Economiei, Ministerului Finanțelor, Ministerului Educației, Ministerului Culturii și Administrației Prezidențiale, precum și reprezentanți ai mediului de afaceri, mediului academic și societății civile.
- Alocare bugetară dedicată de minimum 5 milioane de euro.
Prin Fondul de rezervă aflat la dispoziția Guvernului și rectificarea bugetului de stat pe anul 2026, Guvernul trebuie să aloce cel puțin 5 milioane de euro pentru susținerea și derularea campaniei unei campanii diplomatice de succes, la București, la New York și în capitalele statelor membre ONU. O abordare low-cost, care ignoră faptul că diplomația nu se poate face fără resurse, ar diminua drastic șansele de câștig. Această sumă, comparabilă cu cea investită de Estonia și Slovenia, acoperă materiale de campanie, evenimente diplomatice, vizite la nivel înalt în statele-cheie, suplimentarea Misiunii Permanente de la New York și pregătirea echipelor pentru exercitarea mandatului.
Pentru Ministerul Afacerilor Externe
- Elaborarea platformei
La momentul anunțului prezidențial, Ministerul Afacerilor Externe trebuie să publice și să transmită în toate cele 193 de capitale o platformă electorală structurată pe cei trei piloni descriși în secțiunea 3.3: securitatea Mării Negre și sprijinul pentru Ucraina; protecția civililor și drepturile omului în situații de criză; cooperare în domeniul securității energetice și acțiunii climatice.
- Mobilizarea ansamblului rețelei diplomatice românești.
Cel târziu la momentul anunțului prezidențial, cele 87 de ambasade, 50 de consulate și misiunile permanente ale României la New York, Geneva, Viena, Bruxelles și Strasbourg trebuie să primească instrucțiuni standardizate de campanie, cu obiective măsurabile. Campania de obținere a sprijinului trebuie să înceapă neîntârziat și trebuie să își propună ca, până finalul anului 2026, să obțină cel puțin 65 de scrisori formale de susținere, jumătate din numărul necesar de voturi pentru obținerea mandatului.
- Construirea sprijinului european prin coordonare bilaterală.
Ministerul trebuie să demareze, neîntârziat, o serie de consultări bilaterale cu Franța, Germania, Italia, Polonia, Spania, statele baltice și statele nordice, în vederea obținerii unui sprijin coordonat al statelor membre ale Uniunii Europene. Argumentul-cheie este alinierea României cu consensul european privind Ucraina și securitatea continentală, în contrast cu derapajele politicii externe slovace.
- Implicarea diasporei, societății civile și mediului academic.
Campania pentru Consiliul de Securitate nu este o operațiune exclusiv diplomatică. Mediul de afaceri, în special antreprenorii români cu operațiuni în afara țării, think tank-urile românești, universitățile cu profil internațional și asociațiile diasporei pot completa diplomația publică prin evenimente, publicații și advocacy în statele țintă. Guvernul și MAE trebuie să creeze un mecanism formal și permanent de consultare cu aceste organizații pe durata campaniei.
5. Concluzii
Candidatura României la Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite în mandatul 2028–2029 nu reprezintă o ambiție abstractă de politică externă, ci o decizie strategică vitală pentru securitatea flancului estic al Uniunii Europene și al Alianței Atlantice. Războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, presiunile hibride asupra Republicii Moldova și militarizarea bazinului Mării Negre transformă acest loc nepermanent într-un instrument operațional de apărare a intereselor naționale.
Alternativa este lipsită de echivoc. Sub conducerea premierului Robert Fico, Republica Slovacă și-a construit un profil discordant față de consensul european privind Ucraina, blocând sancțiuni, opunându-se sprijinului militar și menținând canale de dialog cu Moscova. O voce slovacă în Consiliul de Securitate, pe dosarele care privesc direct securitatea României, ar servi mai degrabă intereselor Federației Ruse decât pozițiilor Uniunii Europene și ale Alianței Nord-Atlantice.